Alungat din Paradis.

Tot ceea ce iubesc si am iubit, m au smuls de langa ele. Am fost aruncat intr o lume unde iubirea este limitata, nici nu se poata compara acea iubire cu cea de acolo. Naivitatea mea consta in iubirea pe care o port, tot odata si caderea mea in capcanele date de cei intelepti, cei ce ma cunosc si ma observa in prezent. 

O misiune spun ei... si totusi consider un blestem impotriva esentei mele, un chin etern pe pamant.Nu ma pot preface cand simt in mod constant ca nu asta este adevarata realitate. Totul este o iluzie si prin ignoranta acceptam acest lucru ca fiind adevarul, realitatea. Doar cei ce se trezesc vad ca si mine, realizeaza si simt profunzimea adevaratei realitati.

Liberul arbitru ?! ce gluma buna ! o revoltare asupra planurilor ce deja sunt in curs de manifestare si in prezent. Cea mai buna metoda de a creste si evolua spiritual este aici pe pamant, cea mai mare provocare si una din cele mai tentante misiuni.

Traim intr o lume duala. Nu ne putem bucura de lumina soarelui daca nu am cunoaste intunericul noptii. Si exemplele pot continua la nesfarsit. Aici suntem obligati sa cunoastem suferinta si iubirea si sa etichetam suferinta ca fiind opusul iubirii, cand defapt iubirea nu are opus , cel putin nu de unde stiu ca am plecat..

Si totusi uite-ma aici, unde poti vedea o floare cum infloreste iar apoi moare dupa un scurt timp, unde dragostea este intotdeauna una temporara si unde trebuie sa abandonezi tot doar pentru a avea parte de iubirea ta neconditionata fata de tine insuti. Unde totul desi moare si se ofileste, apar alte vieti si alte creatii. ironia mortii, nu moare nimeni defapt....

„Mâine voi fi alungat din Paradis. Singura noastră speranţă e ca tu să mă găseşti după aceea. Caută-mă în Infern.” 

Jurnalul unui Anonim

" Ma abandonez, tot ce tine de mine , las in spate, ma simt usurat si liber si tot odata gol, fara nimic, fara scop si cunoastere. Le am lasat in spate, toate cunostintele si tot ce stiam, imi lipsesc dar inaintez incat sa nu le mai vad nici cand ma uit subtil inspre locul unde am lasat toate astea. Neputina si stari de genul ma cuprind , m au gasit vulnerabil si ma las inghitit de ele, peste scurt timp ma trezesc, ma uit in jur si realizez ca sunt NICAIERI ! 

Din nou incep sa am mici atacuri de panica, sunt singur, nimeni prin preajma, incep sa fug.... nu stiu incotro dar instinctul imi spune sa alerg cat mai departe. Peste scurt timp cad brusc si simplu, nu stiu unde dar corpul isi spune limitele, asa ca semn de multumire il las sa se odihneasca. Corpul meu doarme si totusi eu sunt inca treaz, toate starile de panica si disperare, neputinta, au disparut ! unde sunt ele? de ce intreb asta ? imi lipsesc deja?

Mintea imi devine vizibila, si o percep ca fiind altceva si nu eu insumi. Ce naibi se intampla cu mine ? brusc o tacere intensa, nici un raspuns. Mintea incearca sa imi atraga atentia dar sunt atat de lucid incat nici ea nu mai are putere ! realizez ca m am abandonat incat sa fiu cu mine insumi, am renuntat la mine doar pentru a fii cu adevaratul EU.

Si totusi cine este 'EU' ? ma simt nimic si tot odata totul cand ma conectez la 'Eu-ul' asta, simt ca sunt infinit si totusi ceva incearca sa imi distraga atentia si sa ma limiteze, sa ma deconecteze de la adevaratul 'EU' . Mintea mea incearca, eu incep sa rad in timp ce o observ si realizez ca a fost doar o capcana necesara pentru trezirea mea. Realizez ca trebuie sa fiu aici, sa vad totul cu o alta prespectiva, sa inot in oceanul indepartat.... "