Din valurile apei…

Ma las condus de catre val, ma trezesc in mijlocul oceanului, in nicaieri. Sunt singur, iar martori imi sunt ochii si mintea.

De la inceputul vietii aici, totul mi se parea straniu, nimic nu era ca si acasa. Recunosc imediat un sentiment ce ma conecteaza la locul natal, aici totul este bizar... iadul pare a fi doar o gluma buna atunci cand esti pe pamant. Ingerii si demonii ca si o realitate sceptica, ne sunt doar propriile ganduri si stari...  Starea de pace este angelica cand starea de furie este demonica. Binele si raul se bat cap in cap, nimic nu este etichetat in esenta ca fiind bun/rau ci doar ca este, ca se intampla.
Mintea ne este prea limitata pentru a intelege ca totul se intampla cu un motiv, ca totul e necesar in evolutia noastra,  suntem niste "dumnezei" ipocriti, abia dupa ce renuntam la vechea noastra identitate, o putem descoperi pe cea reala. Credem ca stim totul si ne intitulam maestri si invatatori, cand defapt cu totii suntem doar niste calatori... 
Aici am venit sa invatam, sa fim responsabili si sa ne comportam intr-o maniera disciplinata, nu sa afirmam ca stim cand defapt dam dovada zilnica de o ignoranta.
Ne confruntam in fiecare zi cu propiile noaste ganduri, ne identificam cu ele si traim o "lupta" continua care la un moment pare ca nu se mai termina, incat sa nu ne mai punem un semn de intrebare cand vine vorba de finalul acestei "lupte".