Si speranta moare..

Ne agatam de acest cuvant si ne comportam ca niste fiinte neajutorate, bagam toata presiunea posibila pe asa numita "speranta" .  Infruntam tot ce se poate doar pentru a ne reaminti lucruri pe care tot noi am ales sa le uitam. Procesul de reamintire consta in a fi constient, este un joc tampit dupa parerea mea dar urmam regurile si ne comportam ca atare. Suferinta si toate evenimentele vietii noastre, necesare pentru noi, asa apare si "speranta" prin egosimul nostru si faptul ca nu vrem pur si simplu sa acceptam tot ce intampinam, aruncam totul pe acest cuvant.... pe aceasta speranta.

"SPERANTA MOARE ULTIMA"  

Am tot auzit asta, speranta defapt este o creatie a mintii , tu mori si gata, a disparut tot ! nu mai ramane nimic !  asa ca ... unde este asa zisa speranta ?  te poate salva intr un fel ?  

Daca am inlocui cuvantul 'speranta' cu 'acceptare' totul ar fi total diferit. toata suferinta si tot ce intampina ( nu trebuie neaparat sa fie suferinta) le accepti pur si simplu, iti asumi responsabilitatea legat de tot, nu mai vrei sa fugi de nimic.. doar accepti si lasi procesul vieti tale sa se manifeste de la sine, fara sa fie perturbat si deranjat, fara ca TU sa eviti toate aceste lucruri, fara sa existe un cuvant al carui scop este sa te salveze, singura persoana care te poate salva... ghici cine este? TU ! 

Nimeni nu iti ofera "speranta" pe care ti o doresti, nu trebuie sa te agati de cineva sau o situatie anume doar pentru falsa iluzie pe care tot tu ti-ai creato. Nu poti sa bati nici din palme si sa spui ca ai acceptat totul, de ar fi asa simplu. Trebuie sa te dedici doar tie insuti pentru a rezolva misterul vieti, pentru a te regasi in totalitate si astfel sa poti ajunge sa sti informatia esentiala legata de tine si tot asa te poti accepta in totalitate. 

Primul pas am considerat mereu ca este observarea propriei tale minti, care este limita ta ? cat de multa atentie oferi mintii tale si cat de multa atentie iti acorzi tie ? de cate ori esti acolo si nu aici ?

Dincolo de trup, este sufletul

Iubirea pe care o manifest va disparea odata cu mine, lasand in urma doar un gol.. o  masinarie fara emotii , o papusa controlata de propia minte, un suflet adormit. 

Nu se poate intelege in totalitate, nu se intelege indeajuns ca prin iubire functionez si ca tocmai iubirea este darul meu si tot odata un blestem in lumea asta. 

Nu imi pasa de mintea mea, ci de ceea ce simt, daca asta ma face vulnerabil... atunci fie ! imi accept vulnerabilitatea, accept faptul ca dau atentia a ceea ce simt, iar daca voi fii ranit... voi iubi oricum. 

Pentru ca asta sunt, nu pot nega asta, nu pot purta haina pe ceea ce simt, sunt gol si liber fata de mine , de tine si ceilalti.

Tocmai asta ma face sa fiu liber in exprimarea emotilor mele, astfel nu ma simt in totalitate limitat, ma pot imbata incat in viziunea mea sa nu existe vreo limita defapt, ma imbat cu iubire si voi muri la sfarsitul vieti, stiind ca am iubit..

Nu exista o onoare mai mare decat simplu fapt ca iti implinesti adevarata menire, oriunde ai fi. Daca voi dobandi sau nu la randul meu aceasta onoare, nu voi sti dar visez la asta, iar visul meu e mai important decat gandul meu egoist.

Draga Sine Superior

Daca ai stii cat de mult am fost prins in iluzia realitatii de pe pamant, si murdarit de mizeria gandurilor mele. " Nu ai idee prin cate am trecut ! " asta ti as fi spus, dar tu sti tot, indiferent cate ori am intrat in noroi, tu  totusi stiai  ! 

Te- am urat in fiecare zi si dadeam vina pe tine si imi doream sa ma razbun pe corpul asta doar ca sa iti fac in ciuda  si se se reincarneze un alt 'EU'  . 

Asta pana cand am constientizat ca s-ar repeta procesul de reincarnare pana la nesfarsit, si realizez ca amandoi vrem sa plecam de aici (cel putin asa sper) altfel chiar imi bag picioarele in ea de treaba !

 ( aici draga sine, e momentul in care trebuie sa incepi sa razi asa cum ai facut mereu dar nu din rautate, pentru ca stiu ca e amuzant sa privesti din afara tot ce se intampla in viata privata a unui om)

Asa ca.... hai sa fim prieteni, vrei ? sa formam o echipa, culmea e ca faceam parte deja din echipa ta in ciuda faptului ca te uram si imi venea sa te tund in fiecare zi ( este o expresie d-aci ) 

Recunosc ca m am comportat ca un copil razgaiat cu tine, am fost egoist si nu am tinut cont de faptul ca in ciuda suferintelor sau cum ne place noua sa le spunem 'lectile de viata'  nu am acordat atentie si lucrurilor bune. Nu am fost recunoscator, m am plans si am acordat atentie si timp doar pe astfel de lucruri atata timppp ! 

Da, totul face parte din proces, indiferent cum le-as percepe, totul se intampla exact la momentul potrivit si bla bla, asta vrei sa imi spui nu ?  STIU DEJA TOATE ASTEA ! si tocmai din cauza faptului ca stiu prea multe lucruri, as vrea sa fac totul sa se intample acum.

Nu trebuie sa grabim ritmul procesului, da.... stiu si asta, dar totusi cat mai vrei sa stau aici ? in lumea asta duala unde totul are un opus, mai putin iubirea cand ajungi sa te abandonezi ei, doar atunci realizezi ca iubirea nu are un opus.

Vreau sa marturisesc faptul ca apreciez increderea pe care o ai in mine,  si aproape m am impacat cu toate planurile deja facute pentru mine, in ciuda a toate astea... tot ti as da un bobarnac.

Cu drag,

Admiratorul tau preferat.