Jurnalul unui calator...

Punem pret pe lucruri si pe dovezi... uitam ca dovada este iubirea omului de langa noi, atentia lui, iubirea lui si doar simpla prezenta. Il pierdem in sirul gandurilor si astfel ne pierdem pe noi..

" Ma indoiesc ca minciuna poate fi un adevar, ca stelele sunt de foc iar soarele se misca
dar nu ma indoiesc legat de dragostea ce ti o port... "

Nici o sticla de vin nu ma satura si nu ma satisface la fel cum o faci tu atunci cand ma saruti, iubesc acel sarut si momentul pe care il savuram impreuna , ma simt cu tine dar in acelasi timp departe de tot ce ne inconjoara.

Este o stare familiara..  o enigma al carui raspuns nu il stiu, ma indoiesc de a sa durata.... stiind ca intr-o zi am sa ma scurg...
Nu vreau sa stiu sfarsitul si nici cuprinsul, vreau acest moment sa'l traiesc din plin caci nu il regret.

Ce se intampla daca ne lasam prada iubirii ? daca acceptam spinii pana ajungem la petale? Care este cea mai mare teama? sa iubesti? sau sa nu iubesti deloc ?!!
ce se intampla daca ies din zona mea de confort, sa ma daruiesc unei fiinte? poate fi ceva mai frumos decat un basm pe care il stiam cu totii atunci cand eram doar niste copii ?

Este o iluzie asteptarile noastre, intotdeauna va fi iluzia ce mai mare sa ne asteptam la un viitor "creat" de noi, sa iubesti nestiind ca esti iubit, este cu adevarat o iubire adevarata.
De ce sa adopt ceva impus de afara precum valentine's day? cand ma pot darui in fiecare zi fara sa am un motiv persoanei cu care sunt ?
Poate povestea in sine nu i perfecta, poate ne purtam prosteste ca niste copii si pierdem ratiunea, dar de cand iubirea e rationala?

Marturiile unui veteran de razboi

Este o zi frumoasa si vreau sa fie cat mai speciala, i am promis vecinului, un fost veteran de razboi ca voi juca sah cu el, asa ca ma tin de cuvant si il invit la mine sa jucam si sa stam la vorba. 

Un om simplu si bland si totusi cu atata suferinta si tristete, un om deosebit dar trist si in ciuda tristetii sale, iti face mare placere sa stai doar sa il privesti si sa-i asculti povestea lui.

In timp ce pregateam ceaiul sa il fac sa se simta in largul lui, el este foarte entuziasmat sa jucam sah pentru ca i am promis de foaaaarte mult timp si abia acum am reusit sa ma tin de promisiunea facuta. De la teme politice si vremea in care era in razboi, la viata amoroasa si la satisfactia reusitelor sale pana la suferinte si efectele de dupa un eveniment fericit intr unul in care ploua cu lacrimi de tristete.

Mi a povestit ca el era foarte sarac pe vremea cand era un simplu adolescent, nu a avut vise sau dorinte. Era limitat, accepta doar iluzia ca fiind realitatea. In perioada adolescentei a intalnit o barmanita unguroaica de care s-a indrogostit la prima vedere. El era foarte timid si nu putea sa indrazneasca sa spuna ceva ce tinea de sentimentele lui unguroaicei. Intr o noapte la barul ei, s-a ametit putin cu cateva pahare de vin si s-a dus direct la ea fara nici o ezitare si i a spus ca e indrogostit, ea fiind cu 13 ani mai mare decat el, a avut mici dubii inainte sa i marturiseasca. Unguroaica l a refuzat spunandu-i ca e ametit si ca nu este in stare lucida pentru astfel de marturisiri si sa vina a doua zi sa o viziteze. Bineinteles ca el a vizitat-o si a fost reciproc si au trait o mica poveste de dragoste, o poveste care l a facut sa iasa putin din vechile tipare si vechile conceptii si sa guste putin din nectarul vietii.

Dupa o perioada a trebuit sa plece din oras insa a facut promisiunea sa o viziteze cat mai curand, si asa a facut. Dupa lunga perioada, a aparut si promisiunea in manifestare , s-a tinut de cuvant si s a dus direct la ea la bar. Din nefericire ea nu mai era acolo, colegul ei ii spusese ca murise de cancer. Astfel a avut iar o cadere psihica si s-a intors la vechile tipare/limitari. Il consider un  om creativ si cult, a studiat cateva instrumentele muzicale si a scris si poezii, n am putut sa il opresc din vorbit corectandu-l pentru trecut sau actualele limitari/ganduri, dar a fost o mare placere sa il ascult povestind...