Si speranta moare..

Ne agatam de acest cuvant si ne comportam ca niste fiinte neajutorate, bagam toata presiunea posibila pe asa numita "speranta" .  Infruntam tot ce se poate doar pentru a ne reaminti lucruri pe care tot noi am ales sa le uitam. Procesul de reamintire consta in a fi constient, este un joc tampit dupa parerea mea dar urmam regurile si ne comportam ca atare. Suferinta si toate evenimentele vietii noastre, necesare pentru noi, asa apare si "speranta" prin egosimul nostru si faptul ca nu vrem pur si simplu sa acceptam tot ce intampinam, aruncam totul pe acest cuvant.... pe aceasta speranta.

"SPERANTA MOARE ULTIMA"  

Am tot auzit asta, speranta defapt este o creatie a mintii , tu mori si gata, a disparut tot ! nu mai ramane nimic !  asa ca ... unde este asa zisa speranta ?  te poate salva intr un fel ?  

Daca am inlocui cuvantul 'speranta' cu 'acceptare' totul ar fi total diferit. toata suferinta si tot ce intampina ( nu trebuie neaparat sa fie suferinta) le accepti pur si simplu, iti asumi responsabilitatea legat de tot, nu mai vrei sa fugi de nimic.. doar accepti si lasi procesul vieti tale sa se manifeste de la sine, fara sa fie perturbat si deranjat, fara ca TU sa eviti toate aceste lucruri, fara sa existe un cuvant al carui scop este sa te salveze, singura persoana care te poate salva... ghici cine este? TU ! 

Nimeni nu iti ofera "speranta" pe care ti o doresti, nu trebuie sa te agati de cineva sau o situatie anume doar pentru falsa iluzie pe care tot tu ti-ai creato. Nu poti sa bati nici din palme si sa spui ca ai acceptat totul, de ar fi asa simplu. Trebuie sa te dedici doar tie insuti pentru a rezolva misterul vieti, pentru a te regasi in totalitate si astfel sa poti ajunge sa sti informatia esentiala legata de tine si tot asa te poti accepta in totalitate. 

Primul pas am considerat mereu ca este observarea propriei tale minti, care este limita ta ? cat de multa atentie oferi mintii tale si cat de multa atentie iti acorzi tie ? de cate ori esti acolo si nu aici ?